Articol de Mihai Șovei - Publicat marti, 20 octombrie 2026 12:32 / Actualizat marti, 20 octombrie 2026 14:33

Se anunță o săptămână plină pentru arbitrajul românesc. După ce Istvan Kovacs a fost delegat la duelul din Liga Campionilor dintre Real Madrid și RB Leipzig, Marian Barbu (38 de ani) și Radu Petrescu (43 de ani) au fost delegați la două dueluri tari din a doua etapă din faza principală din Conference League.

Marian Barbu va conduce Pafos (Cipru) și Riga FC (Letonia), în timp ce Radu Petrescu va arbitra Steaua Roșie Belgrad (Serbia) – FC Copenhaga (Danemarca).

Joi, 22 octombrie, de la ora 19:45, Marian Barbu merge în Cipru, acolo unde va arbitra echipa internaționalului român Vlad Dragomir. Pafos primește vizita lui Riga FC, într-un duel din etapa a doua din faza principală din Conference League.

„Din brigadă mai fac parte Mircea Grigoriu și Imre Bucsi, asistenți, și George Roman, al patrulea oficial. În camera VAR se vor afla Adrian Costreie și Iulian Dima” se arată pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.

Este primul meci pe care Marian Barbu îl arbitrează în fazele principale ale competițiilor europene din acest sezon.

11 meciuri a arbitrat Marian Barbu în acest sezon:

  • FCSB - FC Arge, 2-0, Superliga

  • FC Botoșani - Rapid, 1-1-, Superliga

  • Universitatea Craiova - Petrolul Ploiești, 4-0, Superliga

  • U Cluj - UTA Arad, 2-1, Superliga

  • Oțelul Galați - Rapid, 0-1, Superliga

  • Sepsi - CFR Cluj, 3-1, Superliga

  • Dinamo - Farul Constanța, 4-0, Superliga

  • Corvinul Hunedoara - FC Voluntari, 3-2

  • Benfica - Hearts, 6-1, preliminarii Europa League

  • Rangers - Jablonec, 1-0, preliminarii Conference League

  • Kazahstan - Moldova, 1-2, Liga Națiunilor

Marian Barbu și Radu Petrescu, delegați la dueluri tari în Conference League

Radu Petrescu arbitrează Steaua Roșie Belgrad - FC Copenhaga

În aceeași zi, Radu Petrescu merge la Belgrad pentru duelul dintre Steaua Roșie și FC Copenhaga.

„Românii care completează brigada sunt Radu Ghinguleac și Ionuț Neacșu, asistenți, Andrei Chivulete, al patrulea oficial, în timp ce în camera VAR se vor afla Ovidiu Hațegan și Florin Andrei”, au transmis cei de la FRF.

La fel ca în cazul lui Marian Barbu, meciul de joi este primul pe care Radu Petrescu îl arbitrează în fazele principale ale competițiilor europene din acest sezon.

6 meciuri a arbitrat Radu Petrescu în acest sezon:

  • FC Botoșani - Corvinul Hunedoara, 0-0, Superliga

  • U Cluj - Petrolul, 3-2, Superliga

  • CFR Cluj - Farul Constanța, 0-0, Superliga

  • UTA Arad - Sepsi, 1-0, Superliga

  • Motherwell - Freiburg, 1-2, preliminarii Conference League

  • Israel - Kosovo, 0-0, Liga Națiunilor

Marian Barbu și Radu Petrescu, delegați la dueluri tari în Conference League

De la 1 ianuarie 2027, Radu Petrescu nu mai este arbitru FIFA

Kyros Vassaras, președintele CCA, a decis ca Radu Petrescu să fie scos după 14 ani de pe lista FIFA.

Locul acestuia va fi luat de George Roman (31 de ani), iar noua listă FIFA intră în vigoare de la 1 ianuarie 2027.

Cum arată noua listă FIFA de la 1 ianuarie 2027:

  • ARBITRI: Istvan Kovacs, Marian Barbu, Horaţiu Feşnic, Rareş Vidican, Szabolcs Kovacs, Andrei Chivulete, George Roman, Iuliana Demetrescu, Alina Peşu, Ana Maria Terteleac, Roxana Timiş.

  • ARBITRI ASISTENŢI: Mihai Marica, Mircea Grigoriu, Ferencz Tunyogi, Radu Ghinguleac, Valentin Avram, George Neacşu, Alexandru Cerei, Marius Badea, Alexandru Corb, Adrian Vornicu, Daniela Constantinescu, Cătălina Nan, Bianca Florea, Andreea Şuşcă, Ilinca Mazga, Ana Puşcaşu, Maria Druică.

Clasamentul din Conference League

PSG - Barcelona l-a fascinat pe Mihai Stoica: „Niciodată în istorie!” Scenografie sângeroasă la PSG - Barcelona: „Masacru în stil parizian” Eva Lys și-a surprins fanii cu ultima poză postată »  Vorbește deschis despre homosexualitate și relația cu un tenismen: „Mesajul meu e clar” Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane din Europa! Cum arată acum șantierul

Cartierele din București care au cu probleme cu încălzirea. Termoenergetica ... Libertatea

Cartierele din București care au cu probleme cu încălzirea. Termoenergetica ...

Scenografie sângeroasă la PSG - Barcelona: „Masacru la Paris” GSP.RO

Scenografie sângeroasă la PSG - Barcelona: „Masacru la Paris”

1,5 milioane de euro! Becali știe cât trebuie să plătească pentru noul său ... Fanatik

1,5 milioane de euro! Becali știe cât trebuie să plătească pentru noul său ...

Lovitură grea pentru FCSB! S-a accidentat și riscă să rateze derby-ul cu ... GSP.RO

Lovitură grea pentru FCSB! S-a accidentat și riscă să rateze derby-ul cu ...

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”