Articol de Daniel Scorpie - Publicat miercuri, 21 octombrie 2026, 11:03 / Actualizat miercuri, 21 octombrie 2026 11:06

Borussia Dortmund a plecat din Azerbaidjan cu toate punctele după meciul cu Sabah (2-1), însă nu va uita prea curând aventura în Baku. Jucătorii lui Niko Kovac au plecat transpirați de la stadion, unde au refuzat să facă duș, așa cum procedaseră și în urma antrenamentului oficial de luni seară!

„Dubla” lui Serhou Guirassy din minutele 10 și 53 a fost de ajuns pentru a aduce al doilea succes pentru Borussia Dortmund în grupa din Champions League, în care ocupă locul al 11-lea după trei etape, cu 6 puncte și golaveraj de 5-4.

Dincolo de rezultatul scontat, a stârnit vâlvă ceea ce s-a întâmplat după meciul de la Baku. Jucătorii lui Niko Kovac s-au îndreptat direct spre autocarul echipei, transpirați și fără să facă duș, după cum a dezvăluit tabloidul BILD.

Chiar și după ultimul antrenament, cel de luni seară, „galben-negrii” au decis să nu se spele la Stadionul Olimpic din capitala azeră!

Antrenorul croat a explicat după meci: „Nici ieri, după antrenament, nu am făcut duș aici. Ni s-a spus să mergem hotel, de aceea ne-am întors atât de repede de la stadion”.

Scandal la Baku: au plecat urgent la hotel » Jucătorii lui Dortmund s-au speriat de o bacterie foarte periculoasă

Faptul că jucătorii de la BvB au evitat dușurile a provocat surprindere în rândul gazdelor. Joy-Lance Mickels a spus pentru Sky: „Nu știu care este problema. Nu vreau să-i acuz de nimic pe cei la Borussia Dortmund.

Noi am făcut duș acolo chiar săptămâna trecută, înainte de meciul cu Slavia Praga. Dușurile sunt excelente și nu există nicio problemă cu apa rece”.

Cotidianul citat susține că „de fapt, dușurile de pe stadion păreau, la prima vedere, curate și bine întreținute. Nici măcar în fotografii nu se observau defecte evidente – lucru care a făcut ca surprinderea celor de lai Sabah față de decizia celor de la Dortmund de a renunța la ele să fie cu atât mai mare”.

Dortmund nu a vrut să-și asume niciun risc în privința dușurilor. Unul dintre motive a fost îngrijorarea legată de posibila prezență a bacteriei Legionella în rețea, în cazul în care apa nu ar fi circulat constant prin conducte.

Această bacterie poate fi inhalată, în special în timpul dușului, prin intermediul particulelor fine de apă pulverizată. Prin urmare, ca măsură de precauție, cei de la Dortmund au optat pentru utilizarea dușurilor de la hotelul în care era cazată echipa.

Borussia rezervase pentru echipă zona de spa. „Jucătorii s-au întors repede după meci și și-au făcut recuperarea acolo în condiții mai bune. Mai ales având în vedere stresul călătoriilor din ultimele zile, Dortmund și-a dorit să creeze cele mai bune condiții posibile pentru jucătorii săi”, a conchis BILD.

Au vandalizat cel mai faimos stadion al lumii » Peste două zile ar trebui să găzduiască încă un meci de mare risc Fostul elev al lui Cristi Chivu s-a despărțit de Alina, după 10 ani de relație: „Vă rugăm” Lovitură pentru Csikszereda și Sepsi » Peter Magyar oprește definitiv finanțarea: „De la 1 ianuarie 2027. E un sistem corupt!” Nu a avut curaj să îi spună în față » Cum a aflat Monfils că Svitolina vrea să divorțeze

Nordicii își păstrează casele calde chiar și la -30 de grade: metoda veche ... Libertatea

Nordicii își păstrează casele calde chiar și la -30 de grade: metoda veche ...

Golgheterul surpriză din Superliga, surclasat la fotbal de sora mai mare » Jucătoarea lui Marseille, fotomodel în timpul liber GSP.RO

Golgheterul surpriză din Superliga, surclasat la fotbal de sora mai mare » Jucătoarea lui Marseille, fotomodel în timpul liber

Lovitură teribilă pentru Denis Drăguș chiar înainte de FCSB – Rapid. ... Fanatik

Lovitură teribilă pentru Denis Drăguș chiar înainte de FCSB – Rapid. ...

Radunovic poate pleca de la FCSB » Dorit la altă echipă din Liga 1: „Mă ... GSP.RO

Radunovic poate pleca de la FCSB » Dorit la altă echipă din Liga 1: „Mă ...

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”